În principiu, este greu să te pui în pielea celui împrumutat atunci când echipa la care evolueză joacă exact contra celor care îl plătesc. Cum este și normal, apar întrebările existențiale, iar acestea sunt în număr de trei.
1. Dacă faci un joc slab, bossii vor considera că i-ai ajutat și te vor lua înapoi după expirarea împrumutului sau chiar înainte? 2. Nu ar fi bine să te dai lovit și să nu joci deloc? Sau poate se înțeleg chiar cluburile între ele asupra acestui aspect și scapi de coșmar privind partida din tribune? 3. Dacă faci un meci de excepție, oare patronii îți vor aprecia la justa valoare onestitatea?
Primul punct nu îl analizăm, deoarece am putea fi acuzați că vorbim despre un meci anume și despre cutare sau cutare jucător. La cea de-a doua situație, totul se rezolva printr-un certificat medical sau la telefon. Mai există o a treia posibilitate, să alegi lupta și să demonstrezi că ești fotbalist și caracter adevărat, dar trebuie să admitem că rareori se întâmplă acest lucru, fie că vorbim de România sau de campionatele străine. Este ceea ce i s-a întâmplat lui Paolo di Canio, fotbalistul lui AC Milan care evolua sub formă de împrumut la Napoli. Milanul lui Berlusconi nu fusese niciodată iubit sub Vezuviu, dar după ce Van Basten&comp se încoronaseră campioni chiar la Neapole, în 1987, lombarzii erau dușmanii numărul 1, oamenii sudului neputând uita lacrimile lui Maradona de la finalul acelei partide de coșmar. Revenind la momentul di Canio, să spunem că era vorba de anul 1994, sezon la sfărșitul căruia rosso-neri aveau să câștige atât lo scudetto, cât și Liga Campionilor, după un 4-0 de senzație contra Barcelonei lui Cruyff. Paolo Di Canio, un tip conflictual care și-a pus mai peste tot lumea în cap, a fost un fotbalist de excepție, doar faptul că a făcut parte dintr-o generație de atacanți italieni extrem de valoroasă, făcând ca lumea să se uite mai rar la el și la execuțiile sale superbe. Sincer, era greu într-o perioadă în care evoluau jucători ca Vialli, Ravanelli, Amoruso, Vieri, Roberto Mancini, Signori sau Casiraghi să fie loc pentru Di Canio în naționala Italiei. Și totuși, Di Canio își îngenunchează echipa care îi plătea salariul fabulos, și o face ridiculizându-i pe Baresi și pe Costacurta. Ca să-l cităm pe comentator, Napoli nu mai văzuse un asemenea gol din perioada lui Maradona! Mai jos, v-am atașat și alte goluri marca di Canio, tocmai în ideea de a vă demonstra că golul marcat de el nu a fost deloc întâmplător, Paolo fiind un fotbalist cu execuții rarisime, așa precum aminteam mai devreme. Deci, priviți ce face un jucător împrumutat de Milan lui Napoli!
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER