Julio Cesar, la Gaziantepspor
Fostul mijlocaș al echipei Rapid, Julio Cesar da Silva e Souza, a semnat un contract pe trei ani cu gruparea Gaziantepspor: "Clubul nostru s-a înțeles pentru un acord pe trei ani cu brazilianul în vârstă de 29 de ani Julio Cesar da Silva e Souza", se arată într-un comunicat apărut pe site-ul oficial al clubului din prima ligă turcă.
Din iunie 2008 până la începutul acestui an Julio Cesar a evoluat pentru Rapid în 13 partide, marcând două goluri. În pauza competițională din iarnă, FC Rapid i-a reziliat contractul lui Julio Cesar din cauza salariului considerat prea mare. Fotbalistul brazilian a mai jucat la formațiile Fluminense (1999-2002), Lokomotiv Moscova (2002-2004), Estella Amadora (2004), Gil Vicente (2004), iar de la începutul anului 2005 la AEK Atena.
În luna ianuarie 2009, la Gaziantepspor a plecat și un fost jucător de la Dinamo, Julio Cesar Santos Correa, care a semnat un acord pe un an și jumătate cu gruparea turcă.
Â