Jumătate de secol de fotbal pentru Sir Alex Ferguson

Victoria „diavolilor” lui Ferguson, 5-0 cu Stoke City, a fost cadoul perfect pentru unul dintre cei mai longevivi tehnicieni din istoria fotbalului, care a aniversat ieri 50 de ani de carieră în fotbal, el debutând ca atacant al echipei scoțiene de amatori Queens Park. Fergie a mărturisit că nu se aștepta să reziste 50 de ani în lumea fotbalului, mai ales că în 1958 nu era decis în privința viitorului. Luiz Felipe Scolari, antrenorul rivalei Chelsea, l-a felicitat pe antrenorul de pe „Old Trafford”, afirmând că acesta a avut o contribuție uriașă în fotbalul mondial. „Este o performanță incredibilă să ajungi la 50 de ani în fotbal, mai ales că mereu a fost sub presiune”, a spus și Arsene Wenger, managerul lui Arsenal.

Înainte de fotbal, era strungar

Antrenorul în vârstă de 66 de ani nu regretă nicio clipă ceea ce a făcut în această jumătate de secol. Pe când juca la Queens Park, Ferguson era strungar și muncea în portul din Glasgow, iar visul său era să emigreze în Canada pentru a fi împreună cu familia tatălui. Ieri, veștile bune pentru Fergie nu s-au oprit la categorica victorie a echipei sale. Una dintre principalele contracandidate la titlu, Arsenal, a fost învinsă surprinzător pe propriul teren de Aston Villa cu 2-0.

 

"Eram un strungar pe punctul de a emigra în Canada. Dar lucrurile s-au schimbat brusc pentru mine" – Sir Alex Ferguson, antrenor Manchester United

2 Ligi ale Campionilor a câștigat Ferguson de când este antrenorul „diavolilor”

10 titluri de campion are Ferguson cu Manchester Unitedț

 

Publicat: 15 11. 2008, 22:37
Actualizat: 16 11. 2008, 09:08