Brazilianul Juninho, care a părăsit echipa Olympique Lyon la finalul sezonului recent încheiat după opt ani, a sosit, marți, la Doha, pentru a discuta cu oficialii de la Al-Garafa, în vederea semnării unui contract, a anunțat gruparea din Qatar.
Potrivit site-ului oficial, mijlocașul brazilian, în vârstă de 34 de ani, a sosit la Doha pentru încheierea discuțiilor.
Conform unor surse apropiate clubului, acest transfer, de ordinul a 2,5 milioane de euro, ar fi un record pentru campionatul din Qatar, unde mai evoluează brazilianul Romario, argentinianul Gabriel Batistuta sau francezii Marcel Desailly și Frank Leboeuf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER