Jurgen Klinsmann, mesaj pentru contestatarii lui Pochettino: „Păstrați-vă credința în el”
Fosta legendă a lui Tottenham, cât și fotbalului nemțesc, Jurgen Klinsmann, consideră că echipa antrenată de Mauricio Pochettino are nevoie de mai multă stabilitate, conform Daily Mirror.
Fostul atacant al lui Spurs, care are 29 de goluri în 56 de partide pentru echipa de pe „White Hart Lane”, crede că fanii și șefii echipei trebuie să îi ofere lui Pochettino sprijin în continuare.
Statistica ne arată cum în ultimii 10 ani, Daniel Levy, patronul celor de la Spurs, a schimbat nu mai puțini de 9 antrenori, iar, având în vedere că actualul tehnician este pus la zid după doar 3 luni de când a preluat echipa, zvonuri conform căruia acesta ar urma să fie demis nu au întârziat să apară: „Îi urez lui Mauricio numai bine și cred că este un antrenor extraordinar de talentat. A aratat-o deja, este foarte deștept. Orice antrenor are nevoie de timp să își pună amprenta asupra echipei, indiferent că este vorba de o echipă de club, sau națională. Cu timpul vor veni și rezultatele bune”, a declarat Klinsmann.
Actualul antrenor al Statelor Unite ale Americii declară că înțelege și reația fanilor, care au tot dreptul să fie iritați din cauză rezultatelor, însă echipa nu poate rezista fără prijinul lor: „Din păcate, fotbalul profesionist, este condus de rezultatele pe termen scurt , așteptările mari ale fanilor, cât și a media, ceea ce duce câteodată la decizii rapide, doar pentru că ai pierdut 5 meciuri la rând. Pentru ca Mauricio să facă o treabă bună, are nevoie de niște transferuri, pentru a-și putea construi echipa pe care o are în gând”.
Klinsmann a jucat pentru naționala Germaniei, fiind campion mondial (1990) și campion european (1996). La nivel de club a evoluat pentru Stuttgart, Inter Milano, AS Monaco, Bayern, însă, probabil, cea mai bună perioadă a întâlnit-o la Tottenham.
Articol scris de Ștefan Ungureanu