Jurgen Klopp, criticat din vestiarul lui Liverpool. I-a ajuns și pleacă de pe Anfield după patru ani și aproape 150 de meciuri: „Nu mă simt bine, nu-mi place cum mă tratează Klopp. Și m-am săturat și de frigul de aici”

Jurgen Klopp (51 de ani) a creat la Liverpool o adevărată mașinărie de fotbal și un grup foarte unit, dar nu toți fotbaliștii de pe Anfield sunt mulțumiți de relația pe care o au cu charismaticul manager german. Pentru Alberto Moreno (26 de ani) urmează, cel mai probabil, despărțirea de clubul pentru care joacă din 2014, fundașul stânga spaniol acuzându-l pe Klopp că nu-l tratează așa cum merită.

Sezoanele trecute, Alberto Moreno, care a strâns peste 100 de meciuri în tricoul lui Liverpool, se număra printre oamenii de bază, dar o accidentare și apariția scoțianului Andy Robertson l-au făcut să piardă un tren important. Unul în care nu se mai poate urca, pentru că a devenit un „vecin” fidel pentru Jurgen Klopp pentru banca de rezerve. Nemulțumit de statutul său, apărătorul lateral nu a ezitat să-și critice managerul: „Nu mă simt bine, acesta e adevărul. M-am rănit singur dând totul pentru această echipă și cred că meritam o șansă după ce m-am întors după accidentare. Situația e normală pentru mulți jucători, dar eu pur și simplu nu aprob modul în care Jurgen Klopp m-a tratat”, a spus Alberto Moreno, pentru Cadena Ser, înainte să-și anunțe planurile de viitor: „M-am gândit să mă întorc în Spania, m-am săturat de frigul de aici, dar nu știu de vreun interes din partea cluburilor. Sunt la al cincilea an aici și nu am ajuns, încă, la o înțelegere pentru prelungirea contractului, deci aștept orice ofertă”.

3 goluri și 11 pase decisive a strâns Alberto Moreno în cele 140 de meciuri jucate pentru Liverpool din 2014, când cormoranii l-au cumprat de la Sevilla cu 18 milioane de euro. Odată cu „explozia” lui Andy Robertson, scoțianul care a pus monopol pe banda stângă a apărării, el a ieșit din calculele lui Klopp, prinzând doar 254 de minute în patru meciuri jucate în toate competițiile.

9 milioane de euro e cota de piață a jucătorului crescut de Sevilla care a câștigat, alături de andaluzi, Europa League în sezonul 2013/2014.

Publicat: 27 12. 2018, 18:56
Actualizat: 27 12. 2018, 18:57