Jurnaliștii belgieni au rămas surprinși când au văzut FIFA 17: ce au descoperit despre Nicolae Stanciu
Nicolae Stanciu este cel mai scump transfer din istoria fotbalului belgian. Anderlecht va achita Stelei, cu tot cu bonusuri, 9,8 milioane de euro, iar presa și suporterii au mari așteptări din partea românului.
Cei de la ElectronicArts, producătorii jocului FIFA 17, nu sunt însă impresionați nici de suma de transfer, nici de evoluțiile bune ale lui Stanciu din primele meciuri jucate în tricoul lui Anderlecht. În noua versiune a jocului FIFA, Stanciu a primit un rating de 74 lucru care nu este deloc pe placul belgienilor.
Jurnaliștii de la voetbal24.be scriu că „FIFA este în ceață cu rating-ul lui Nicolae Stanciu”. „Românul a primit doar 74 și prin urmare nu se află printre cei mai buni jucători din prima ligă belgiană. Diego Capel, spre exemplu, are un rating de 76. Și Jelle Vossen și Ruud Vormer au un rating mai mare”, mai scriu belgienii.