Juve i-a găsit înlocuitor lui Buffon!** Storari va semna pe 3 ani!

Portarul Marco Storari, aflat la final de contract cu AC Milan,
va evolua la Juventus Torino în următoarele trei sezoane.

Împrumutat de AC Milan la Sampdoria în ultimele șase luni ale
sezonului trecut, el va primi 1,2 milioane de euro pe sezon la
Juventus.

Storari, în vârstă de 33 de ani, îi va lua locul la Juventus, cel
puțin la începutul sezonului, lui Gianluigi Buffon, care va fi
indisponibil până la finalul lunii octombrie după ce va fi supus
unei intervenții chirurgicale la spate.

„Sunt mândru că am ajuns la Juventus. Am venit la un
club mare în care au existat schimbări majore și sunt sigur că vor
fi de bun augur pentru un nou sezon în care echipa va dori să se
revanșeze”
, a precizat Storari pe site-ul oficial al
clubului din Torino.

Sursa: Mediafax

Publicat: 22 06. 2010, 16:43
Actualizat: 23 06. 2010, 13:21