Juventus plănuiește să dea cea mai mare lovitură pe piața transferurilor – achiziționarea extraterestrului Barcelonei, Lionel Messi.
Deși pare mai mult ficțiune decât realitate, goal.com anunță că gruparea bianconero pregătește să spargă seiful cu bani și să scoată de acolo 75 de milioane de euro pentru a-l aduce la Torino pe urmașul lui Maradona. Speculațiile privind posibilul transfer au apărut după ce Andrea Agnelli a declarat pentru Tuttosport că "Bătrâna Doamnă" se gândește serios să facă o ofertă concretă pentru starul lui Guardiola.
Deși o trecere este puțin probabilă în această iarnă, se pare că în vară tranzacția ar avea șanse de reușită. Argumentele unui posibil transfer sunt două: în condițiile crizei financiare mondiale, e greu de crezut că oficialii de pe Camp Nou vor refuza o astfel de ofertă; de asemenea, desele accidentări ale vârfului argentinian i-au pus pe gânduri pe catalani, care s-au văzut nevoiți să evolueze fără cel mai bun jucător în multe meciuri importante.
În eventualitatea în care șefii Barcei se hotărăsc să accepte trecerea lui Messi la Juve, Guardiola l-ar lua imediat pe David Villa. Asta dacă nu cumva vârful iberic va fi semnat deja cu Manchester City.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER