Juve nu poate conta pe Amauri!** Atacantul va lipsi aproape o lună

Atacantul italo-brazilian al echipei Juventus Torino, Amauri, va
fi indisponibil 25 de zile din cauza unei leziuni musculare la
coapsa dreaptă, suferită la meciul de joi seară cu Sturm Graz, scor
1-0, din play-off-ul Ligii Europa, informează AFP.

Amauri a primit îngrijiri la marginea terenului, în prima repriză a
partidei de joi, dar nu a mai putut continua apoi și a fost
schimbat cu două minute înainte de pauză.

Atacantul a obținut cetățenia italiană, în luna aprilie, iar la 10
august a fost selecționat pentru prima dată în naționala Italiei,
pentru un meci cu reprezentativa Coastei de Fildeș.

Sursa: Mediafax

Publicat: 27 08. 2010, 20:48
Actualizat: 27 08. 2010, 20:51