Președintele clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli, a declarat, joi, că va fi foarte greu să-l păstreze la echipă pe mijlocașul Paul Pogba în cazul unei oferte foarte bune, informează AFP.
„În cazul în care va veni o ofertă foarte bună, nu cred că Juventus are puterea în acest moment să-l păstreze pe Pogba. Sunt mari probleme financiare în Serie A, iar cluburile din Italia au devenit doar niște escale pasagere pentru marii fotbaliști. Competitivitatea campionatului italian este în acest moment în urma celor din Anglia, Spania și Germania, iar cel din Franța vine tare din urmă”, a spus Agnelli.
Paul Pogba, în vârstă de 20 de ani, s-a transferat liber de contract la Juventus Torino în vara anului 2012, de la Manchester United, iar înțelegerea sa cu gruparea italiană expiră în 2016.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER