Juventus – Atalanta, LIVE VIDEO pe prosport.ro!**
După Catania – Fiorentina, www.prosport.ro continuă transmisiunile în direct din Serie A, în colaborare cu Boom Sport One.
Astăzi, începând de la ora 16.00, www.prosport.ro vă oferă meciul dintre Juventus și Atalanta Bergamo, contând pentru etapa a XXXVI-a din campionatul italian. Partida se anunță interesantă, Juventus fiind favorită certă, chiar dacă Atalanta nu mai are niciun obiectiv și va juca fără presiunea rezultatului. Meciul se va disputa fără spectatori, datorită faptului că Juventus a fost penalizată pentru injuriile aduse lui Mario Balotelli în meciul cu Inter.
Bătrâna Doamnă la răscruce
După ce părea să fie singura echipă capabilă să țină piept furtunei Internazionale a lui Jose Mourinho, echipa antrenată (încă) de Claudio Ranieri este într-o prelungită criză de formă, fiind depășită de AC Milan în clasament. Ba mai mult, "bianco-nerii" sunt acum în pericol de a fi ajunși și de Fiorentina lui Mutu și să ajungă pe un neverosimil loc 4.
Apele sunt tulburi în tabăra "Bătrânei Doamne", conducătorii lui Juve nehotărându-se dacă să-l păstreze sau să-l demită pe Claudio Ranieri. Deși se părea că este ca și concediat, se pare că acum o parte din șefii din Via Feraris vor să-i mai acorde o șansă tehnicianului eliminat de Walter Zenga și Steaua din Cupa UEFA pe când era la Valencia. În acest sens, în ultima vreme s-au oficializat două transferuri de marcă pentru fostul club al lui Luciano Moggi: este vorba de vedeta braziliană Diego de la Werder Bremen, precum și căpitanul Italiei, veteranul Fabio Cannavaro de la Real Madrid.
În aceste condiții, partida cu Atalanta se anunță una pe care Juventus trebuie s-o câștige, pentru a-și asigura locul 3 în clasament și pentru a-i mai da o șansă lui Claudio Ranieri. Sunt în continuare indisponibili Sissoko, Salihamidzic, Knezevic, Ekdal, Molinaro, Marchisio și Chiellini. Se pare că Iaquinta, aflat în mare formă, va fi preferat în continuare lui Amauri, transferul de 22 de milioane de euro din vară. În etapa trecută, Juventus a remizat pe San Siro, contra lui ACÂ Milan, scor 1-1, ducând la șapte numărul meciurilor fără victorie.
Atalanta sau rezultate pe bani puțini
Cunoscută ca o echipă care nu aruncă banii în stânga și-n dreapta, Atalanta nu s-a dezmințit nici în acest sezon. Președintele Ruggeri nu a cumpărat mari vedete, preferând să continue tradiția clubului de a pune accent pe tineri, astfel că, lângă Ferreira Pinto, Sergio Flocari și augustul căpitan Cristiano Doni(36 de ani) au apărut puști precum Marino Defendi, Alesio Cerci și Daniele Capelli. Veteranul și liderul echipei, Cristiano Doni a făcut un nou sezon de excepție în Italia, cu ajutorul golurilor sale Inter sau Roma plecând învinse de pe Atleti Azzuri d’Italia. Cu cele 7 goluri marcate în acest sezon, Doni a reușit să ajungă la cota 36, doar în ultimele trei sezoane de Serie A!
Partenerul său de "nelegiuri" s-a numit Sergio Floccari, cu 12 goluri marcate în acest an și care au asigurat Atalantei un final liniștit de sezon. Din păcate pentru "Orobici" vestea proastă a venit de pe banca tehnică. Luigi del Neri, antrenorul "miracolului Chievo" de acum câțiva ani, a anunțat că va părăsi echipa la finalul sezonului. În aceste condiții, Floccari va dezerta și el corabia bergamască, fiind curtat de Roma, Genoa sau Udinese. Antrenorul Del Neri nu contează pentru partida de duminică pe golgheterul Floccari și Ferreira Pinto, plus încă șase jucători, așa că cel supranumit "Pantera roz" va miza din nou pe tineri. Navigând liniștită la mijlocul clasamentului( locul 11), Atalanta vine la Torino pentru a face zile fripte lui Juve, așa cum a făcut și Genoei etapa trecută, când a fost egalată în ultimul minut(1-1).
Echipe probabile:
Juventus
Buffon – Zebina, Legrottaglie, Mellberg, De Ceglie – Camoranesi, Zanetti, Poulsen, Nedved – Iaquinta, Del Piero. Antrenor: Claudio Ranieri.
Atalanta
Consigli – Garics, Pellegrino, Manfredini, Bellini – Defendi, Cigarini, De Ascentis, Valdes – Doni – Plasmati. Antrenor: Luigi Del Neri.
JUVENTUS versus ATALANTA, duminică 17.05, LIVEÂ VIDEOÂ PEÂ www.prosport.ro, de la ora 16:00
Articol scris de Mihai Șomănescu
Â