Juventus Torino a câștigat al 30-lea titlu în Italia. Din 1935, „Bătrâna Doamnă” nu a mai cucerit trei campionate la rând

  • Juventus a devenit, duminică după-amiază, campioana Italei pentru a 30-a oară. „Bătrâna Doamnă” a beneficiat de eșecul puțin scontat al Romei pe terenul Cataniei, scor 1-4, și a bifat un nou scudetto, al treilea la rând, cu trei etape înainte de final.
  • Sărbătoarea cuceririi titlului va avea loc luni seară, pe Juventus Stadium, după partida cu Atalanta.

Sub comanda lui Antonio Conte, Juventus traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria clubului, cel puțin în plan intern. Pentru a treia oară la rând, formația torineză a cucerit titlul în Serie A, și de această dată la pas. Formația lui Rudi Garcia, AS Roma, era singura care mai punea sub semnul întrebării dominația formației din nordul Italiei, dar aceasta a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-1 (2-1), de codașa Catania. În urma acestui rezultat, Juventus Torino a rămas cu opt puncte avans față de AS Roma, care mai are doar două meciuri de jucat.

Juventus a mai câștigat titlul în Italia în 2012/2013, 2011/2012, 2002/2003, 2001/2002, 1997/1998, 1996/1997, 1994/1995, 1985/1986, 1983/1984, 1981/1982, 1980/1981, 1977/1978, 1976/1977, 1974/1975, 1972/1973, 1971/1972, 1966/1967, 1960/1961, 1959/1960, 1957/1958, 1951/1952, 1949/1950, 1934/1935, 1933/1934, 1932/1933, 1931/1932, 1930/1931, 1925/1926, 1905.

Rezultatele înregistrate, duminică, în etapa a 36-a a campionatului italian:

Catania – AS Roma 4-1

Au marcat: Izco ’26, ’34, Bergessio ’56, Barrientos ’79 / Totti ’37

Genoa – Bologna 0-0

Udinese – Livorno 5-3

Au marcat: Di Natale ’19, ’45, Badu ’21, Pereyra ’34, Gabriel Silva ’44 / Paulinho ’13, ’29, Mesbah ’88

FC Parma – Sampdoria Genova 2-0

Au marcat: Cassano ‘8, Schelotto ’90

Chievo Verona – FC Torino 0-1

A marcat: Sardo ’54 (autogol)

– mijlocașul Adrian Stoian a fost rezervă la Chievo Verona.

Echipa torineză a mai câștigat campionatul în 2005 și în 2006, dar aceste titluri i-au fost retrase după Calciopoli, scandalul meciurilor trucate din campionatul italian. Totuși, fanii au revendicat tot timpul acele campionate, pe care le trec în „CV-ul” clubului favorit

1935 e anul ultimei „triple” pentru Juve. De atunci, „Bătrâna Doamnă” nu a mai reușit să se impună de trei ori consecutiv în Serie A

Cum arată primele pagini ale principalelor cotidiene din peninsulă:

Corrierre dello Sport

Gazzetta dello Sport

Tuttosport

Publicat: 04 05. 2014, 18:16
Actualizat: 06 05. 2014, 16:37