Kaka: „Dați-mi nouă milioane net și vin la Madrid!”

Viitorul lui Kaka înseamnă Real Madrid, singurul lucru rămas în suspensie fiind salariul brazilianului, agentul său cerând nouă milioane în contul celui pe care-l reprezintă, Florentino Perez oferind mai puțin, dar arătându-și disponibilitatea pentru continuarea negocierilor.

Deocamdată, discuțiile sunt purtate de bossul lui Milan, Adriano Galliani, de tatăl jucătorului și de impresarul său, Bosco Leite.

Lombarzii trebuie să vândă

Milan are nevoie de bani și, cu toate că oamenii cu putere de decizie de la clubul italiani au declarat în mai multe rânduri că nu vor să se despartă de Kaka, este evident că acest lucru se va întâmpla.

Dacă, totuși, nu va fi Kaka, va fi Pato, dar italienii vor să-l păstreze pe acesta din urmă, care este încă foarte tânăr și a cărui valoare poate crește exponențial.

În plus, ceva nemulțumire există, Kaka declarând acum câteva zile că în câteva zile și în doar patru ședințe de recuperare efectuate cu medicii lotului naționalei verde-oro a progresat mai mult decât în cinci săptămâni la AC Milan.

Publicat: 08 04. 2009, 18:19
Actualizat: 08 04. 2009, 18:20