Kaka îl atenționează pe Ronaldinho: „Mă încurci!”
Zenga dă piept azi cu „Diavolul milanez” și poate profita de atmosfera încărcată din vestiarul rossonerilor.
Entuziasmul sosirii lui Ronaldinho la Milan a trecut. Acum au început să apară problemele, chiar de unde se aștepta mai puțin. Cel care lovește în Ronnie este conaționalul său, Kaka. „Acum, cu Ronaldinho, trebuie să ne obișnuim cu alt sistem de joc și asta mă afectează. Introducerea lui în echipă a fost forțată. Trebuie să mă adaptez tactic, pentru că eu eram obișnuit să joc mai ofensiv. Fanii se așteaptă să dau goluri și pase de gol, iar dacă nu fac asta voi fi criticat”, a spus Kaka, referindu-se la faptul că Ronaldinho i-a luat practic locul pe teren, el fiind mutat acum pe partea dreaptă și având un rol mai defensiv.
Reacția lui Kaka vine după ce presa din Italia l-a criticat pentru jocul său slab din ultimul timp și la câteva zile după ce brazilianul a spus că își dorește să evoluze în Anglia pentru că este țara cu cel mai spectaculos campionat din lume. „Dacă voi pleca de la Milan, voi alege Anglia. Robinho mi-a spus că atmosfera din Premier League este extraordinară”, a declarat Balonul de Aur din 2007.
Momentul de degringoladă de la Milan poate fi speculat azi de Catania. Dacă va scoate un rezultat pozitiv, Zenga ar împușca doi iepuri dintr-un foc: și-ar îmbogăți zestrea de puncte și ar da o mână de ajutor echipei sale de suflet, Inter Milano, care se luptă la vârf cu trupa lui Ancelotti.
"Problema Milanului nu e Kaka. Dacă el joacă la 70% din potențial, mie îmi convine" – Carlo Ancelotti, antrenor AC Milan