Kaka, în mijlocul unui scandal la Real!** Brazilianul e acuzat că a mimat o accidentare

Scandal în Spania, care îl are în prim plan pe Kaka. În urmă cu
două săptămânim fostul jucător al lui Milan s-a accidentat și le-a
lipsit „galacticilor” în campionat.

El Mundo Deportivo, ziarul de casă al rivalei Barcelona, are o
versiune proprie asupra accidentării brazilianului. Acesta nu a
avut nicio problemă să participe la un spot publicitar al cărui
filmare a durat 2 ore și care necesita un efort susținut. Astfel,
sursa citată pune la îndoială verosimilitatea indisponibilității
lui Kaka și merge mai departe și susține că mijlocașul chiar le-a
ascuns oficialilor de pe Bernabeu faptul că va participa la
filmarea în cauză, pentru a evita un posibil conflict.

Nu mă surprinde ce a făcut Kaka, nu vreau să comentez mai
mult pe seama acestui subiect
„, s-a rezumat să spună
tehnicianul Pellegrini.

68,5
milioane de euro a dat Perez pentru a-l achiziționa pe Kaka în
vară, de la Milan. Până în acest moment, brazilianul nu a
impresionat, oamenii numărul unu ai albilor fiind în acest sezon
Ronaldo și Higuain.

7
goluri a înscris fostul „Balon de aur” pentru albi, în 20 de
partide, cele mai multe din penalty.

Publicat: 24 03. 2010, 19:06
Actualizat: 24 03. 2010, 19:37