Benzema, buna cunoștiință a Stelei și a tricolorilor, și-a făcut cunoscute posibilele direcții dintre care va alege pe cea mai bună la sfârșitul sezonului în curs. Evident, totul depinde de mai multe lucruri. Ca idee generală, franco-algerianul ar vrea să joace fie în Italia, la AC Milan sau la Inter, fie în Spania, la Real Madrid sau Barcelona.
Dar, pentru a avea loc pe Nou Camp, trebuie mai întâi ca Eto’o să părăsească gruparea catalană, iar ca să fie primit cu brațele deschise la Madrid, este necesar ca echipa campioană a Spaniei să-l treacă pe liber pe Huntelaar. Nici în Italia drumul nu este presărat cu floricele. Dar, să vedem ce spune jucătorul de origine berberă.
Italia și Spania, visul oricărui fotbalist
„Mă simt bine la Lyon, dar am în vedere și faptul de a juca la un mare club din Europa, iar acestea sunt, nu neapărat în ordinea preferințelor mele, Real Madrid, Barcelona, Milan sau Inter”, spune internaționalul din Hexagon. Vara viitoare, sunt vizați și alți atacanți disponibili să ia drumul respectivelor grupări, cum ar fi togolezul Adedayor, pentru care Barca are deja arvuniți 22 de milioane de euro, Huntelaar, care are un dinte împotriva băncii tehnice madrilene sau Eto’o, dorit la Milan sau la Internazionale.
Principiul dominoului
După cum precizam în deschiderea prezentului articol, plecarea lui Benzema la oricare dintre echipele de mai sus va avea un efect migratoriu greu de anticipat. În plus, este posibil ca viitorul președinte al Realului, Perez, să-l transfere la Madrid fie și numai pentru a-și asigura voturile fanilor. În plus, Realul ar avea un atac de vis, format din Cristiano Ronaldo și Benzema, mulți specialiști afirmând că ar fi al doilea atac ca valoare din istoria moderna a Realului, adică de la perechea formată din Santillana și Butragueno.
Vezi aici câteva dintre cele mai frumoase goluri marcate de Karim Benzema
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER