Agențiile de presă au fost scurtcircuitate ieri de o știre „bombă”. „Leo Messi a semnat cu Angers”. Culmea, informația era adevărată, dar cel care a ajuns la o înțelegere cu gruparea franceză din liga secundă unde evoluează și românul Claudiu Keșeru nu era starul Barcelonei. Ci un internațional camerunez under 17, cu același nume!
Unii fotbaliști au fost botezați „Pele”. Fostul stelist Gabi Balint o știe prea bine. Acum trăim în „epoca” lui Messi, și, în câțiva ani, vom vedea pe terenurile de fotbal destui fotbaliști omonimi. Primul care a intrat în lumina reflectoarelor e un camerunez de 16 ani, deși în cazul său e vorba mai degrabă de o schimbare de nume și nu de un botez. Diferența de vârstă față de adevăratul Messi (24 de ani) e prea mică. Născut în Camerun, Lionel Messi Nyamsi s-a mutat în Franța și a jucat până de curând fotbal la o echipă de tineret regională, Toulouse Fontaines. În februarie, Axel Labatiniere, șeful scouterilor de la Angers, l-a descoperit la un turneu amical din sud-vestul Franței. Labatiniere a rămas impresionat de calitățile camerunezului, l-a chemat să dea niște probe la Angers, apoi i-a oferit un contract. De ieri, „Messi”, care spre deosebire de argentinianul Barcei e mijlocaș central(!), se va lupta cot la cot cu Keșeru pentru a-i salva pe „alb-negri” de la retrogradare (locul 15 în Ligue II).
„Am mai avut oferte, dar am ales Angers. Cea mai mare dorință a mea e să joc alături de Leo Messi”, Leo Messi Nyamsi, mijlocaș Angers
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER