Keșeru explică de ce a refuzat oferta Stelei: „Am fost flatat și m-au pus pe gânduri!” Mesajul transmis roș-albaștrilor

După negocieri care au durat aproape două săptămâni, atacantul român a semnat cu Bastia. Deși a fost dorit de Steaua și Olympiacos Pireu, Keșeru a ales să rămână până la urmă în prima ligă franceză.

El a precizat motivele care l-au determinat să aleagă să semneze cu Bastia.

„În primul rând am dorit să am continuitate în fotbalul francez. Am aproape zece ani de când joc în Franța, iar acum mi s-a ivit din nou ocazia să evoluez în prima ligă, după patru ani. În al doilea rând, am de luat o revanșă față de mine însumi, fiind dornic să demonstrez că am valoarea necesară să joc în prima divizie franceză”, a spus Claudiu Keșeru pentru bihon.ro.

Atacantul a vorbit și despre oferta primită din partea Stelei, una extrem de tentantă, mai ales că avea posibilitatea de a evolua în Liga Campionilor.

„Am fost flatat că s-a trecut de la stadiul unei simple discuții purtată la Amsterdam la o ofertă concretă. O ofertă extrem de tentantă care m-a pus serios pe gânduri.

M-a făcut să ezit. Înainte de a primi oferta Stelei în mintea mea lucrurile erau clare. Până la urmă am ales Bastia, dar mă bucur că Steaua va juca în Champions League, un drept câștigat pe teren de jucători cu sprijinul staff-ului tehnic. Le doresc să ajungă în grupe”, a mai spus Keșeru.

Publicat: 01 07. 2013, 13:02
Actualizat: 01 07. 2013, 13:03