Kețbaia, out de la Olympiakos Pireu!

Clubul Olympiakos Pireu l-a demis pe
tehnicianul Temuri Kețbaia, chiar înaintea
partidei de miercuri, din Grupa H a Ligii Campionilor, împotriva
formației AZ Alkmaar, informează uefa.com, citată de Mediafax.

Clubul grec a remis un comunicat, marți după-amiază, în care a
anunțat demiterea tehnicianulul georgian: „Olympiakos s-a
despărțit de antrenorul principal
Temuri
Kețbaia
de comun acord. Bozidar Bandovici va
prelua funcția de tehnician, avându-l pe Andreas Niniadis ca
asistent”.

Kețbaia se afla pe baca tehnică a echipei din
Atena din luna mai, provenind de la Anorthosis Famagusta.

Fostul internațional georgian, în vârstă de 41 de ani, avea un
total de cinci victorii și un egal la gruparea elenă, dar în ciuda
acestor rezultate nu era pe placul fanilor și existau unele
preocupări legate de relațiile sale cu jucătorii. Bandovici a fost
promovat ca principal de la departamentul de scouting al clubului
grec.

Partida Olympiakos Pireu – AZ Alkmaar, din prima rundă a Grupei
H din Liga Campionilor, va avea loc miercuri, de la ora 21.45, la
Atena.

Sursa foto: 24ori.com

Publicat: 15 09. 2009, 14:43
Actualizat: 15 09. 2009, 14:49