Khedira, antidot pentru Messi
Jose Mourinho are „antidotul” pentru Messi: Sami Khedira (foto)
a semnat ieri un contract pe cinci ani cu Real Madrid. Florentino
Perez a plătit 14 milioane de euro către VfB Stuttgart pentru
jucător, care va avea un salariu de 3 milioane de euro pe
sezon.
Sami Khedira a impresionat la Cupa Mondială din Africa de Sud,
unde a ajuns până în semifinale cu naționala Germaniei, iar ochiul
de maestru al lui Jose Mourinho nu l-a ratat. Atenția antrenorului
portughez a fost captată de evoluția mijlocașului în partida
Germania – Argentina, scor 4-0, în sferturile turneului final, când
Khedira a jucat perfect la închidere, nelăsându-i lui Lionel Messi
niciun spațiu liber. Încă de atunci, Mourinho a cerut insistent
transferul neamțului, pe care îl consideră antidotul pentru
argentinianul Barcelonei.
Real
transferă, Barça negociază
În timp ce Real Madrid transferă jucători pe bandă rulantă
(Canales, Di Maria, Pedro Leon și Khedira), Barcelona s-a oprit la
negocierile cu Arsenal pentru Cesc Fabregas. Singura mutare
importantă a „extratereștrilor” din această vară a fost aducerea
lui David Villa de la Valencia, transfer care i-a costat pe
catalani 40 de milioane de euro. De atunci, Barcelona l-a mai luat
pe fundașul Adriano de la Sevilla și se chinuiește să-l convingă pe
Arsene Wenger să-l lase pe Fabregas să revină pe „Camp Nou”.
49,5 milioane de
euro a cheltuit Barcelona în această vară
pentru transferurile a doi jucători
55 de milioane de
euro a cheltuit Real Madrid în această vară
pentru transferurile a patru jucători