Khephren Thuram (22 de ani) este pe lista lui Jurgen Klopp pentru un transfer la Liverpool.
Antrenorul Jurgen Klopp a pus ochii pe Khephren Thuram și i-a mandatat pe șefii lui Liverpool să deschidă negocierille pentru un transfer. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani este sub contract cu Nice, formația de care aparține și Rareș Ilie, și ar putea reprezenta o soluție bună pentru compartimentul defensiv al „cormoranilor”.
Cu toate că are numai 22 de ani, cota de piață a fiului fostului mare fotbalist Lilian Thuram are o cotă de piață de 30 de milioane de euro. Dacă îl dorește cu adevărat, Liverpool va trebui să scoată din conturi această sumă, întrucât jucătorul mai este degat prin contract de OGC Nice până în vara lui 2025.
Jurgen Klopp caută soluții pentru întărirea compartimentului median, însă Khephren Thuram poate evolua și pe linia de fund, în centrul apărării.
În această perioadă, fotbalistul în vârstă de 22 de ani este prezent la Cluj, unde participă împreună cu echipa națională Under 21 a Franței la EURO 2023. În primul meci, câștigat de „cocoșul galic” cu 2-1 în fața reprezentativei similare a Italiei, Khephren Thuram a fost introdus pe teren în minutul 64, când i-a luat locul lui Rayan Cherki.
Prima lovitură pe care a dat-o Liverpool în această pauză de mercato este Alexis Mac Allister, mijlocaș central în vârstă de 24 de ani. Fotbalistul a cucerit, la finalul anului trecut, Cupa Mondială alături de echipa națională a Argentinei, iar acum a fost transferat de „cormorani” de la Brighton and Hove Albion, unde juca din 2019.
Înțelegerea dintre cele două cluburi nu a fost făcută publică, dar presa britanică speculează că suma de transfer ar fi de aproximativ 35 de milioane de euro.
„Este un vis devenit realitate. E incredibil să mă aflu aici și sunt nerăbdător să încep. Vreau să fiu în formă chiar din prima zi a presezonului, așa că este bine că totul s-a rezolvat. Abia aștept să mă întâlnesc cu coechipierii mei. A fost un an fantastic pentru mine – Cupa Mondială, ceea ce am realizat cu Brighton – dar acum este timpul să mă gândesc la Liverpool și să încerc să fiu un jucător și un om mai bun în fiecare zi”, a declarat Alexis Mac Allister, după ce a fost prezentat de Liverpool.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER