Anunțul făcut de Jurgen Klopp că va pleca de la Borussia Dortmund mai multe cluburi importante au început deja să-și facă planuri pentru a încerca să-l aducă pe tehnicianul în vârstă de 47 de ani.
Prima propunere pentru Klopp a venit de la un club de Premier League, însă germanul a declinat oferta. West Ham United nu este mulțumită de serviciile lui Sam Allardyce și ar dori să se despartă de el la finalul sezonului și a încercat să-l convingă pe Klopp. Antrenorul neamț i-a refuzat însă pe „Ciocănari”, informează DailyMail.
Conducerea lui West Ham l-a numit pe Klopp drept „un antrenor de vis”, însă acesta nu a fost impresionat de oferta englezilor și așteaptă o propunere din partea unui club de top din Europa.
Klopp a preluat-o pe Borussia Dortmund în 2008 și a câștigat șase trofee cu gruparea germană: două titluri de campion, o Cupă a Germaniei și trei Supercupe ale Germaniei. În ediția 2013 a jucat finala UEFA Champions League, ultim act pierdut în fața celor de la Bayern Munchen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER