Kroos a salvat-o pe Real! „Galacticii” au câștigat din nou fără Ronaldo, dar s-au chinuit cu Celta Vigo. Morata, primul gol de la revenire

Real Madrid a învins-o cu scorul de 2-1 pe Celta Vigo, prin golurile marcate de Alvaro Morata și Toni Kroos, respectiv Fabian Orellana, într-un meci disputat sâmbătă, în etapa a doua din La Liga.

Alvaro Morata a deschis scorul în minutul 60, după o primă repriză în care Luka Modric a fost aproape în două rânduri să deschidă scorul. Mai întâi, croatului i-a stat în cale bara transversală, după care i s-a opus portarul Alvarez. La patru minute după ce a marcat pentru 1-0, Morata putea să înscrie din nou, dar a nimerit bara.

În loc de 2-0 a fost 1-1. Fabian Orellana, mijlocașul chilian al Celtei Vigo, a rămas nemarcat la 20 de metri de poarta lui Kiko Casilla și l-a învins pe portarul spaniol cu un șut trimis sub bara transversală.

Real Madrid a obținut, în cele din urmă, victoria, după ce Lucas Vazquez, introdus pe parcursul reprizei a doua, i-a pasat lui Toni Kroos la aproximativ 20 de metri, iar mijlocașul german a șutat din prima atingere și a stabilit scorul final în minutul 81.

La Real Madrid, Zinedine Zidane a folosit următoarea echipă: Casilla – Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo – Modric (James R. 69′ ), Casemiro, Kroos – Bale, Morata (Mariano 77′, Asensio (L. Vazquez 65′).

Celta Vigo: Alvarez – Mallo, Roncaglia, Cabral, Jonny – Radoja (Sisto 85′), Wass (Cheikh 77′) – Orellana, Hernandez, Bongonda – Guidetti (Aspas 73′). Antrenor: Eduardo Berizzo.

Real Madrid urcă pe primul loc, cu maximum de puncte după primele două etape, în timp ce Celta, învinsă și în prima rundă, este penultima clasată în campionatul spaniol.

MEDIAFAX

Publicat: 28 08. 2016, 10:45
Actualizat: 28 08. 2016, 10:46