Kuban înseamnă Dan Petrescu: „E o prostie să nu ai încredere în el!”** SuperDan, apărat în fața șefilor de o fostă glorie
Incredibil sau nu, Dan Petrescu a ajuns să se teamă pentru
postul său la Kuban, după un început de campionat foarte bun! O
serie de trei meciuri pierdute l-au adus pe român în gura șefilor.
Burscul și-ar putea juca azi soarta la Krasnodar, în meciul din
deplasarea de la Rubin Kazan.
Petrescu este apărat, însă, în fața rușilor de o fostă glorie a
acestora. „Ar fi o prostie să nu ai încredere în el”, spune fostul
fundaș de fier al URSS-ului, Aleksandr Bubnov.
„Da, rezultatele din ultimul timp ale lui Kuban s-au
deteriorat, dar să nu uităm că vorbim despre o nou-promovată în
prima ligă. Dacă șefii clubului nu vor face ceva prostesc, vor avea
în continuare încredere în Petrescu și vor investi masiv în
perioada de transferuri din aceasta vară, Kuban va rămâne în
primele opt”, a spus Bubnov, acum analist sportiv.
Kuban
înseamnă Dan Petrescu!
„Principalul merit pentru evoluțiile lui Kuban îl are Dan
Petrescu. Sub comanda sa, echipa a jucat mai bine de la meci la
meci, a luptat, dar mai intervin și astfel de momente, nimeni nu
este imun la ele„, a adăugat Bubnov.
Kuban Krasnodar joacă azi,
de la 17:45, în deplasare la Rubin Kazan, LIVE SCORE pe
www.prosport.ro.