Kuban nu își revine!** „Bursucul”, mulțumit de rezultatul de la Moscova

Kuban Krasnodar nu își revine. Echipa antrenată de Dan Petrescu
a obținut un rezultat de egalitate în deplasarea de la Spartak
Moscova, golul lui Kuban fiind marcat de Lacina Traore din penalty.
Pentru Spartak Moscova a înscris Welliton ’52. Gigel Bucur a fost
integralist la Kuban, el primind un cartonaș galben în minutul
74.

Kuban a coborât pe locul 8 în clasamentul primei ligi din Rusia,
după ce în primele etape se afla pe podium, Lipsa unor jucători de
mare valoare și-a spus cuvântul, iar Kuban nu a mai făcut față
marilor forțe din Rusia. Plecarea lui Varga a adâncit criza, iar
Dan Petrescu a recunoscut la finalul meciului de ieri: „Dacă cineva mi-ar fi spus
înaintea meciului ca vom obține o remiză, aș fi fost
mulțumit!”


„Am avut multe ocazii în timpul meciului, iar rezultatul
poate fi numit unul corect. Prima repriză a fost dominată de
Spartakus, dar după pauză au părut mai obosiți și am declanșat mai
multe contraatacuri, având mai mult ocazii”
, a spus Dan
Petrescu pentru site-ul oficial al lui Kuban.

Publicat: 31 07. 2011, 14:17
Actualizat: 31 07. 2011, 14:18