L-a ratat pe Alex Chipciu, dar ia un alt internațional român! „Este în drum spre noi!” Transfer de senzație pentru Marius Șumudică
Marius Șumudică face tot posibilul să își mai aducă un jucător român la Gaziantep. După ce l-a ratat pe Alex Chipciu, antrenorul român și-ar putea vedea visul cu ochii. Presa din Turcia anunță că Alexandru Maxim este cu un picior în curtea lui Gaziantep.
Alexandru Maxim nu s-a adaptat nici la Mainz. După patru ani petrecuți la Stuttgart, fostul mijlocaș al Pandurilor a ajuns la Mainz cu gândul de a-și relansa cariera. Calculele nu i-au ieșit internaționalului nostru, care în acest sezon a fost uitat pe banca de rezerve.
15 minute a jucat Alexandru Maxim în ultimele 8 meciuri pentru Mainz!
Presa din Turcia notează că șefii lui Gaziantep au cedat rugăminților lui Marius Șumudică și îi vor aduce acestuia un „număr 10”. „Este în drum spre Gaziantep” şi „transferul urmează să fie anunţat astăzi sau mâine„, notează olaymedya.
„Transferul va deveni clar azi!”
„Gaziantep Football Club, care dorește să-și consolideze mijlocul echipei, a găsit numărul 10, în Germania. Negocierile cu Alexandru Maxim, fotbalist aflat pe lista roș-negrilor, sunt așteptate să se finalizeze în cel mai scurt timp.
Alexandru Maxim, care a jucat până acum la Mainz, în Bundesliga, a fost de acord cu propunerea pe care i-a făcut-o Gaziantep. Transferul lui Alexandru Maxim, pe care-l dorește mult antrenorul Marius Șumudică, va deveni clar de azi”, notează sursa citată.
3 milioane de euro a achitat Mainz, în 2017, pentru transferul lui Alexandru Maxim
5 goluri în 56 de meciuri a reușit Alexandru Maxim pentru formaţia germană.
Maxim şi-a început cariera de jucător profesionist în Spania, la Espanyol B, după care a mai evoluat la CF Badalona, Pandurii Târgu Jiu şi VfB Stuttgart.