L-a ratat pe Xavi, dar a convins un alt jucător de Mondiale. Dan Petrescu transferă din Anglia
Alegerea lui Dan Petrescu, de a semna cu o echipă din Golf, a surprins, dar fostul antrenor al Unirii Urziceni și al rușilor de la Kuban și Dinamo Moscova are parte de un buget uriaș la Al Arabi. „Bursucul” a fost foarte aproape în această vară să îl convingă pe Xavi să semneze cu actuala lui echipă, dar mijlocașul Barcei a ales în cele din urmă să rămână în Catalunia.
Rămas fără fostul campion european și mondial, Dan Petrescu s-a reorientat rapid și a convins un alt jucător de Mondiale, chiar dacă nu cu același renume. Presa din Anglia anunță că iranianul Ashkan Dejagah și-a dat acordul transferului în Qatar, unde va juca pentru trei sezoane.
5 goluri în 22 de meciuri a reușit Dejagah pentru Fulham
Născut la Teheran și crescut în Germania, unde a jucat la toate naționalele de juniori ale nemților, Dejagah a efectuat deja vizita medicală la Londra.
La 27 de ani, Dejagah a fost ales în sezonul trecut cel mai bun jucător al celor de la Fulham, într-un an în care echipa a retrogradat în Premiership. Ashkan Dejagah a jucat, în schimb, în toate cele trei meciuri susținute de Iran la Cupa Mondială din Brazilia.
5 milioane de euro va plăti Al Arabi pentru transferul lui Dejagah