L-a umilit, l-a tratat cum nu trebuie, iar acum își recunoaște greșeala! Mourinho, regrete târzii pentru Schweinsteiger. Cuvintele superbe ale „Specialului” după plecarea germanului

Jose Mourinho și-a schimbat atitudinea față de Bastian Schweinsteiger, la câteva luni după ce l-a umilit pe fostul star al naționalei Germaniei, și a dezvăluit că regretă faptul că l-a trimis la echipa a doua a lui Manchester United.

Venirea lui Mourinho pe Old Trafford a fost, practic, sinonimă cu finalul aventurii lui Schweinsteiger în Anglia. Managerul portughez i-a transmis mijlocașului german că nu se va baza pe el, dar a ales să-l trateze într-un mod care i-a scandalizat pe fani. Mourinho l-a trimis la echipa a doua, i-a interzis să se mai schimbe în vestiarul primei echipe, apoi l-a reprimit la formația mare, dar l-a folosit foarte puțin, forțând plecarea lui „Schweini” în MLS, la Chicago Fire. 

La câteva luni distanță de la acele evenimente, „The Special One” s-a confesat și a recunoscut că regretă deciziile luate, schimbându-și opinia despre Schweinsteigerr după ce l-a cunoscut mai bine pe mijlocașul german: „Regret, da. Ce aș face diferit? L-aș lăsa la prima echipă. Atunci, știam că am prea mulți jucători aflați în situații neclare.

Dar după ce l-am cunoscut ca persoană și i-am văzut comportamentul și felul în care îmi respecta deciziile de manager, da, regret. Nu e o problemă să recunosc asta. I-am spus-o și lui”, a spus Mourinho.

Publicat: 31 03. 2017, 19:14
Actualizat: 31 03. 2017, 19:17