Sparta Praga a pierdut derby-ul Cehiei, cu Viktoria Plzen. Cu Stanciu, Niță și Chipciu titulari, echipa lui Zdenek Scasny a fost învinsă cu 1-0 pe terenul rivalei, după un meci mai puțin reușit. Nicolae Stanciu, fostul decar al FCSB, a fost eliminat în finalul meciului.
Roman Prochazka a înscris singurul gol al partidei, în minutul 75, după o fază confuză. Reznik a reluat o centrare venită din dreapta spre poarta lui Niță, mingea l-a lovit pe Prochazka și a intrat în plasă, iar fostul portar al FCSB-ului nu a putut face nimic. Chipciu a fost și el titular, dar nu s-a remarcat.
În schimb, Stanciu a fost cel care s-a zbătut cel mai tare, dar a reușit să iasă în evidență într-un mod negativ. Internaționalul român a fost eliminat în minutul 90+9 de pe Doosan Arena. Stanciu și-a lovit din spate un adversar, fără minge, și a avut ghinionul că arbitrul Pavel Julinek, aflat undeva în zonă cu spatele, a întors capul chiar când românul a lovit.
Stanciu nu a fost iertat și a fost trimis la cabine. După înfrângerea cu Plzen, Sparta ocupă locul trei în clasamentul, cu 23 de puncte, la unul în spatele Viktoriei Plzen și a rivalei din oraș, Slavia Praga. Bogdan Vătăjelu, primul român transferat de Sparta Praga, nu a fost în lotul echipei.
CLICK AICI PENTRU VIDEO CU ELIMINAREA LUI NICOLAE STANCIU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER