L-au vrut Milan, Inter și Juve, dar a împărțit vestiarul Romei cu Totti și De Rossi! **Are 16 ani și vrea să fie urmașul lui Chivu în Serie A

L-au vrut Milan, Inter și Juve, dar a împărțit vestiarul Romei cu Totti și De Rossi! **Are 16 ani și vrea să fie urmașul lui Chivu în Serie A
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul Deian Boldor (foto – stânga), care a fost transferat în această vară la formația AS Roma, a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al FRF, că cele mai frumoase momente petrecute la gruparea italiană sunt cele în care a făcut antrenamente cu echipa mare, alături de Totti și De Rossi.

„Cele mai frumoase momente de când sunt la Roma au fost cele petrecute cu echipa mare. A fost ceva special. Am avut posibilitatea după doar o lună să fac antrenamente cu jucători precum Francesco Totti, Daniele De Rossi și Simone Perrotta”, a spus Boldor.

Fundașul român a afirmat că a ales AS Roma, deoarece are un proiect foarte avantajos pentru tinerii fotbaliști. „Este adevărat că m-au ofertat mai multe echipe din Serie A. Am ales Roma deoarece aici există un proiect foarte avantajos pentru cei tineri, ceva asemănător cu ce se întâmplă la Barcelona. Se pune mare accent pe jucători tineri, ceea ce este un lucru bun pentru mine. M-am simțit foarte bine imediat cum am ajuns aici și m-am integrat foarte repede în grup, iar pentru acest lucru țin să le mulțumesc colegilor mei! Pe scurt, am ales Roma împreună cu familia mea și cu agentul meu pentru că a fost cea mai bună ofertă din toate punctele de vedere”, a precizat Boldor.

Deian Boldor s-a accidentat și nu a apucat să joace vreun meci oficial la echipa de tineret a clubului AS Roma: „Partea tristă, dar care mă ambiționează și mai tare, este că nu am putut juca niciun meci oficial. În primele două luni nu am avut drept de joc, iar după turneul cu naționala under-17 a României am suferit accidentarea la gleznă, care m-a ținut vreo două luni în afara gazonului. Sper ca după Anul Nou să revin. Abia aștept să joc din nou”.

Boldor, în vârstă de 16 ani, este căpitanul naționalei under-17 a României, a evoluat la LPS Banatul și s-a aflat în atenția mai multor cluburui italiene, între care AC Milan, Internazionale Milano sau Juventus Torino.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt în spatele unui TIR pe o șosea din Hunedoara
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×