La 14 ani a refuzat pe Chelsea fără ezitare: „De ce să mă duc acolo?”** Giganții Europei se bat acum pe semnătura lui

Chelsea, Arsenal, Manchester United, Barcelona sau AC Milan sunt doar câteva dintre marile cluburi ale Europei care l-au dorit pe noul star al fotbalului danez.

Are doar 20 de ani, însă încă de pe vremea când era un junior a atras atenția giganților de pe bătrânul continent. Mijlocașul minune al lui Ajax, Christian Eriksen, a dat probe la Chelsea, Barcelona și AC Milan, dar în cele din urmă i-a ales pe „lăncieri” pentru a face primii pași în cariera de jucător profesionist.

Eriksen a recunoscut că înainte de a semna cu Ajax a participat la mai multe trial-uri la Chelsea. Nu i-a plăcut însă ce a găsit la Londra.

„Ajax are o tradiție în a juca fotbal de calitate în sistemul 4-3-3, sistem care mi se potrivește cel mai bine. De asemenea, clubul cheltuiește foarte mulți bani în pregătirea tinerilor jucători și le acordă șanse importante de a juca în prima echipă. Formațiile de top din Anglia trebuie obligatoriu să se califice în Champions League în fiecare an și atunci nu riscă să cumpere un jucător de 17 ani și să-l introducă în prima echipă. Englezii cumpără jucători maturi care pot intra imediat în primul „unsprezece”. Ca tânăr fotbalist s-ar putea să nu ajungi să joci în prima echipă dacă nu ai cel puțin 21 de ani. Și atunci de ce să mă duc acolo? Am fost la Chelsea la câteva trial-uri când aveam 14-15 ani”,
a declarat Eriksen pentru Daily Mail.

Mijlocașul danez a vorbit și despre viitoare sa destinație: „Când va veni vremea să plec de la Ajax, voi încerca să merg la un club mare care joacă foarte bine în Champions League și câștigă trofee. Dar o să fiu atent să merg la un club mare la care să și joc, nu doar să stau pe bancă. În acest moment, mă concentrez total pe ceea ce am de făcut la Ajax”, a mai precizat puștiul din Danemarca.

Publicat: 16 02. 2012, 12:46
Actualizat: 16 02. 2012, 12:47