La Paris se pun bazele unei noi „galaxii”!** Planul iREAL al lui Ancelotti prin care vrea să domine Europa!
Nici nu s-a instalat bine la PSG că deja le-a pus șeicilor pe masă o listă impresionantă de vedete, jucători pe care și i-ar dori sub comandă. Carlo Ancelotti nu pierde timpul și vrea să creeze la Paris o trupă capabilă să se lupte de la egal la egal cu super-puterile continentului.
Primele „ținte” sunt trei jucători pe care tehnicianul italian îi cunoaște foarte bine: Pato de la AC Milan, Kaka de la Real și Malouda de la Chelsea sunt doar începutul campaniei nebune de achiziții pe care vrea s-o demareze Ancelotti.
Potrivit presei franceze pe lista antrenorului s-ar mai afla nume importante, unele dintre ele aproape imposibil de adus. Carlos Tevez, actualmente la City, Roberto Soldado de la Valencia, Samuel Eto’o de la Anji și Hulk de la Porto.
Deocamdată, singura certitudine pentru PSG pare a fi David Beckham care urmează să se alăture formației din Paris.
Fost antrenor la Juventus, AC Milan și Chelsea, Ancelotti s-a înțeles cu șefii lui PSG pentru semnarea unui contract pe doi ani și jumătate, iar mutarea va fi anunțată oficial la începutul lunii ianuarie. Italianul nu a mai antrenat din luna mai, de când a părăsit Chelsea, dar se pare că proiectul ambițios al francezilor l-a convins să accepte propunerea venită de la Paris.