„La Rapid eram făcut praf!”
Prezență inedită în campionatul nostru, portarul s-a remarcat în România prin gafele sale. Deși a plecat de la Rapid de ceva vreme, Edel a rămas încă apropiat de giuleșteni și de problemele acestora.
Cum a fost meciul cu Braga? În România s-a auzit că ai fost erou…
Serios? Nu știam că românii își mai amintesc de mine. Am avut și noroc, dar am avut și câteva intervenții bune. Eu sunt fericit că am fost în sfârșit titular.
Cum îți explici că la Rapid erai a treia variantă pentru postul de portar, iar acum ești titular în Cupa UEFA?
Am venit la Rapid cu inima deschisă, dar acolo Dani Coman era jucătorul de bază. A fost greu să concurez cu el, dar am făcut și câteva gafe care m-au costat. La Rapid, dacă greșești, toată lumea sare imediat în sus și spune că ești praf.
Cât de diferit e la PSG?
În Franța mi s-a acordat încredere, iar antrenorii au avut mai multă răbdare. În viața de portar există și momente dificile, dar dacă știi să le depășești, poți să faci performanță. Totul e să ai încredere în tine.
„Copos e un lacom!”
De Rapid ce mai știi? Cunoști pe vreunul dintre actualii portari?
Îi cunosc pe Andrade și Marinescu. Eu cred că Marinescu poate să devină unul dintre cei mai buni portari din țară, dacă i se va da șansa să joace. În Giulești eram ca o familie și m-am înțeles foarte bine cu Coman și cu Răzvan Lucescu. Am vorbit cu Grigore și cu Pierre Boya despre Rapid în ultima vreme și mi-au spus că la Rapid nu sunt bani și nu-și pot explica de ce.
Ai vrut să-l aduci și pe Boya la PSG?
Pierre nu poate veni acum la PSG pentru că lotul este complet. Am vrut să-l aduc la început, dar nu s-a putut și i-am spus că, dacă joacă bine la Grenoble, o să-i pun o vorbă bună la conducerea lui PSG.
De ce crezi că a fost alungat Coman de la Rapid?
Eu am aflat de la Dani și de la Răzvan că avea oferte din străinătate, dar domnul Copos s-a lăcomit cerând câteva milioane de euro pe el. Spunea că vrea să-l păstreze, dar nu-i oferea practic nimic în plus la salariu. Eu n-am mai văzut în viața mea un om atât de bun și un așa superportar. Cred că merita să joace la o echipă mare în străinătate. Dacă eu pot juca în Ligue 1, Dani de ce să nu poată?
Cum îți explici că după plecarea lui Răzvan la Brașov mulți jucători l-au urmat?
Răzvan este foarte apropiat de jucători, știe să comunice cu ei, dar este și un fin tehnician. L-au urmat atât de mulți fotbaliști datorită caracterului și felului de a lucra.
Crezi că Rapid are șanse la titlu?
Da, pentru că și Rada este un antrenor bun, de la care am învățat multe. Îmi place Rapid în continuare.
Â