Pe „Ciudad de Valencia”, cu Levante (1-1), Barcelona a scos, miercuri, punctul de care avea nevoie pentru a câștiga un nou titlu. Al 21-lea din istorie, al treilea consecutiv cu Guardiola pe bancă! Doar Cruyff, cu al său „Dream Team”, din care făcea parte și Pep, a legat mai mult: patru.
În 1988, Cruyff ateriza la Barcelona. Ca antrenor. Au urmat opt ani, timp în care olandezul a devenit cel mai longeviv și cel mai de succes tehnician al echipei „blaugrana”. 11 trofee, în total, toate obținute cu o echipă rămasă în istorie drept „Dream Team”-ul Barcelonei, din care făceau parte Bakero, R. Koeman, Laudrup, Romario și Stoicikov. Și Guardiola. Ultimul e pe cale să-și egaleze fostul antrenor. Și ca succes la numărul de trofee, și pe partea creativă. A redat Barcelonei o nouă „Generație de Aur”.
Guardiola, nouă trofee în trei ani Deși a părăsit-o, ca antrenor, în 1996, Cruyff a rămas legat de Barça. E considerat părintele „La Masiei”, sfătuitorul din umbră al președinților echipei catalane. În vara lui 2008 l-a îndemnat pe Laporta să riște, când, după doi ani în care vitrina de trofee de pe „Nou Camp” n-a primit marfă nouă, Laporta a mers pe mâna antrenorului de la echipa secundă. Un pariu câștigător. În doar trei ani, Pep a obținut nouă trofee! Al zecelea, a doua Ligă a Campionilor, ar putea veni peste 15 zile. Iar dacă Villas-Boas e un Mourinho mai precoce, Guardiola e un Cruyff mai de succes. Maestrul n-a pus mâna pe primul titlu cu Barcelona decât după trei ani. Ucenicul l-a luat din prima încercare.
9 trofee a cucerit Guardiola cu Barcelona ca antrenor: 3 titluri, o Cupă, 2 Supercupe ale Spaniei, o Ligă a Campionilor, o Supercupă a Europei și un CM al cluburilor
11 trofee a cucerit Cruyff cu Barcelona ca antrenor: 4 titluri, o Cupă, trei Supercupe ale Spaniei, o Cupă a Campionilor, o Cupă a Cupelor și o Supercupă a Europei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER