Labbadia și-a prelungit contractul cu VfB Stuttgart!** Noul antrenor al lui Maxim, confirmat în funcție pentru încă 2 ani

Tehnicianul Bruno Labbadia, în vârstă de 46 de ani, și-a prelungit, miercuri, contractul cu echipa VfB Stuttgart până în vara anului 2015, a anunțat site-ul oficial al UEFA.

„Am început munca la Stuttgart când situația era dificilă, dar asta e viața antrenorilor. Am crescut mult de atunci și îmi doresc să fac parte în continuare din acest proiect”, a declarat Labbadia, care a preluat formația germană în ianuarie 2010.

Președintele clubului VfB Stuttgart, Gerd Mauser, a spus că Labbadia a făcut o muncă foarte bună în ultimii doi ani. „Labbadia a făcut o muncă foarte bună în acești doi ani. A luat echipa într-un moment dificil și a dus-o până în Europa anul următor. Suntem fericiți că îl vom avea în continuare ca antrenor. Avem mari proiecte împreună”, a afirmat Mauser.

VfB Stuttgart s-a calificat în 16-imile de finală ale Ligii Europa, după ce a terminat pe locul secund în faza grupelor, după Steaua București. În 16-imile de finală, germanii vor întâlni formația belgiană RC Genk.

Sursa: Mediafax

Publicat: 30 01. 2013, 15:40
Actualizat: 30 01. 2013, 15:41