Ladislau Boloni consideră că fotbalul nu e o prioritate: „Este nimic față de o viață. De ce să cerem dispensă guvernului?!”. Soluția găsită de tehnician pentru salvarea Ligii 1

Laszlo Boloni a comentat situația fără precedent în care se regăsește fotbalul mondial, după declanșarea pandemiei de coronavirus pe întreg mapamondul.

Tehnicianul aflat pe picior de plecare de la Antwerp, locul 4 în Belgia, susține că viața are prioritate, iar sportul va trebui să se regenereze de la sine, nu prin ajutoare de la guvernul statului.

„Acum, e inimaginabil, după părerea mea, să se facă antrenamente colective în această perioadă. Nu este normal să spui că trebuie să nu ieșim la anumite ore, să avem grijă în magazine și așa mai departe, iar noi, pentru că, vezi-Doamne, este fotbalul la mijloc, să mergem la antrenament. Până la urma-urmei – poate voi fi atacat pentru treaba asta -, până la urma-urmei, ce dracu’ este fotbalul? Este nimic! Este nimic față de o viață, față de o epidemie, față de pericolul de a muri.

Fotbalul, în asemenea momente, nu poate să fie atât de important ca noi să ne dăm cu părerea. Am auzit niște băieți care-și dădeau cu părerea cum trebuie făcut și care dădeau sfaturi guvernului și președintelui. Hai să fim serioși!

Să stăm în banca noastră și să înțelegem că fotbalul nu este cel mai important lucru din viață. Spune treaba asta unul care toată viața mea am petrecut-o în fotbal. Știu foarte bine ce înseamnă fotbalul. Țipăm că nu mai plătesc televiziunile… Foarte bine, să nu plătească! Să plătească federația! Sau Liga!”, a declarat Boloni într-un interviu pentru Fanatik.ro.

 

Boloni vrea să plece de la Antwerp

Antrenorul român Ladislau Boloni consideră că se va despărţi în această vară de echipa belgiană de fotbal Antwerp, după cum a declarat pentru publicaţia De Gazet van Antwerpen. „Nu cred că vom merge mai departe”, a afirmat fostul internaţional român, în vârstă de 67 de ani.

„Am ajuns la un punct în care următoarea etapă ar fi atacarea titlului, iar acest lucru reclamă o altă filosofie. Nu cred că putem progresa în acest moment”, a mai spus fostul antrenor al echipei Standard Liege.

În actualul sezon, declarat încheiat după 29 de etape, pe primul loc s-a clasat FC Bruges, cu 70 puncte, urmată de KAA Gent, 55 puncte, Sporting Charleroi, 54 puncte și Royal Antwerp FC, 53 puncte.

Publicat: 20 04. 2020, 11:29
Actualizat: 20 04. 2020, 11:33