Ladislau Boloni l-a învins pe fostul dinamovist Steliano Filip. Panathinaikos Atena e pe locul 5 în campionatul Greciei

Laszlo Boloni, victorie uriasa in Grecia! Panathinaikos castiga derby-ul cu AEK
Vezi galeria foto - 9 poze

Panathinaikos Atena, echipă antrenată de Ladislau Boloni, a învins duminică pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Larissa, în etapa a XVI-a a campionatului grec de fotbal.

Este a doua victorie consecutivă pentru alb-verzi. Au marcat: Carlitos Lopez ’36, Emmanouilidis ’90+4. În urma acestui rezultat, Panathinaikos Atena se menţine pe locul 5, cu 25 de puncte.

Steliano Filip a fost integralist pentru AEL Larissa în meciul cu Panathinaikos. În etapa următoare, Panathinaikos va înfrunta Aris, în deplasare.

Ladislau Boloni l-a învins pe fostul dinamovist Steliano Filip. Panathinakos Atena e pe locul 5

Lider este Olympiacos Pireu, cu 41 de puncte, din 15 jocuri, echipă urmată de Aris, cu 32 de puncte, din 14 meciuri, de PAOK Salonic (15), cu 31 de puncte, şi de AEK Atena (14), cu 27 de puncte.

După ce a antrenat în Belgia, Franța, Portugalia și Grecia, Boloni a fost aproape de a semna cu o echipă din Anglia. Discuțiile nu s-au concretizat, iar antrenorul român a revenit în campionatul elen.

Boloni a antrenat-o timp de trei ani pe Antwerp, iar după despărțirea de club a ajuns la Gent, unde a stat doar pentru trei meciuri. Panathinaikos este a doua echipă din Grecia pe care Boloni o antrenează, după PAOK Salonic.

Antrenorul Ladislau Boloni a preluat conducerea tehnică a echipei Panathinaikos Atena pe 19 octombrie 2020, când l-a înlocuit pe spaniolul Dani Poyatos, care a fost dat afară după doar trei luni de colaborare şi după disputarea a trei meciuri în campionat, soldate cu o remiză şi două eşecuri.

Publicat: 11 01. 2021, 08:38
Actualizat: 11 01. 2021, 08:40