Lampard rămâne la Chelsea
Frank Lampard, internaționalul englez al lui Chelsea, a semnat prelungirea contractului său cu gruparea britanică până în 2014.
Mijlocașul, al cărui contract expira la finele anului viitor și ar fi putut pleca gratis la orice alt club, a declarat că visul său este să joace la Londra până la finalul carierei sale profesioniste.Â
Chiar antrenorul său, brazilianul Scolari, nu și-a ascuns satisfacția.
"Părțile au făcut compromisuri iar eu, ca tehnician, nu pot decât să mă bucur. Frank e unul dintre cei mai valoroși fotbaliști cu care am lucrat vreodată", a încheiat fostul selecționer al Portugaliei.