Laszlo Boloni a avut parte de un meci absolut dramatic în prima partidă din play-off-ul campionatului din Grecia. Panathinaikos a condus cu 2-0 pe terenul lui Asteras Tripolis până în minutul 84, dar s-a văzut egalată în minutul 97 prin golul portarului advers.
Boloni avea o singură victorie în ultimele șase meciuri în toate competițiile, iar fanii și-au pierdut răbdarea și au cerut plecarea românului. Pentru Panathinaikos a venit victoria cu PAOK, iar lucrurile s-au liniștit pentru moment.
PAO a mers pe terenul celor de la Asteras Tripolis în primul meci din play-off-ul din Grecia.
Oaspeții au condus cu 2-0, prin golurile lui Macheda, care a dat lovitura în minutele 58 și 59. Echipa lui Boloni a condus până în minutul 84, atunci când gazdele au revenit pe tabelă prin Fernandez.
Iar lovitura de grație a gazdelor a venit în minutul șapte de prelungiri, atunci când portarul Papadopoulos a marcat la o fază prelungită. (VIDEO AICI)
După 27 de meciuri, Panathinaikos este pe locul 5, cu 46 de puncte.
Ladislau Boloni, desființat de greci! Cuvinte dure la adresa antrenorului român
Boloni a fost criticat foarte dur după remiza cu AEK Atena de acum câteva etape.
„E clar că echipa a revenit la un stil de paleolitic. După ce în ianuarie, Dumnezeul fotbalului a fost generos cu Bölöni prin rezultate și cu adversari accesibili, s-a întors roata norocului.
Românul s-a declarat nemulțumit de cum s-a primit golul, dar nu a suflat o vorbă că PAO nu a avut o jumătate de ocazie.
A transformat atacanții în mijlocași, mijlocașii în fundași, iar pe apărători în prizonieri în propriul careu, de parcă ar înfrunta o combinată Bayern – City”, a scris editorialistul Costas Goulis, potrivit publicației sport24.gr.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER