Fundașul român Laszlo Sepsi a fost integralist la FC Nurnberg, joi seară, în remiza echipei sale, scor 1-1, în deplasare cu Eintracht Frankfurt, în prima manșă a barajului de menținere/promovare în prima ligă germană de fotbal.
Pe Commerzbank-Arena, în fața a 51.500 de spectatori, FC Nurnberg a deschis scorul după autogolul lui Marco Russ, din minutul 43. Eintracht a egalat prin reușita sârbului Mijat Gacinovic, din minutul 65. Sepsi a evoluat ca fundaș stânga.
Returul va avea loc luni seară, de la ora 21:30, pe arena din Nurnberg.
Eintracht Frankfurt s-a clasat pe locul 16 în recent încheiata ediție a Bundesligii, în timp ce FC Nurnberg a încheiat pe locul 3 în Bundesliga 2.
Laszlo Sepsi (28 de ani) a bifat 30 de apariții pentru clubul din Bavaria în acest sezon, oferind două pase de gol. Sepsi are contract până în vara anului 2018 cu FC Nurnberg.
În sezonul 2015-2016, VfB Stuttgart (echipa lui Alexandru Maxim) și Hannover 96 au retrogradat din Bundesliga, iar SC Freiburg și RB Leipzig și-au asigurat promovarea directă din liga secundă.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER