Laurent Banide, noul antrenor al lui Daniel Niculae la AS Monaco
Tehnicianul Laurent Banide a fost numit, luni seară, în funcția
de antrenor principal al echipei AS Monaco, la care evoluează
atacantul Daniel Niculae, înlocuindu-l pe Guy Lacombe, informează
site-ul oficial al grupării din Principat.
Laurent Banide, în vârstă de 42 de ani, care a mai pregătit pe
Monaco în perioada octombrie 2006 – iunie 2007, a semnat un
contract până la finalul actualului sezon.
Guy Lacombe, 55 de ani, care a antrenat pe Monaco din iunie 2009, a
fost demis în urma rezultatelor nesatisfăcătoare din acest sezon.
AS Monaco ocupă locul 17 în campionat și a fost eliminată din Cupa
Franței de formația Chambery.
Sursa: Mediafax