Lazio a plătit 7,5 milioane de euro pentru un mijlocaș de la RB Salzburg
Lazio Roma a făcut o nouă achiziție. Valon Berisha (25 de ani), fostul mijlocaș al lui Red Bull Salzburg a fost cumpărat pentru 7.5 milioane de euro de la clubul austriac.
Simone Inzaghi le-a transmis șefilor că are nevoie de un mijlocaș care să întărească linia mediană, iar fotbalistul născut în Suedia a semnat cu „Biancoceleștii” pentru cinci an. Acum, fanii clubului italian răsuflă ușurați întrucât reprezentanții jucătorului, SEG (Sports Entertainment Group), ar fi putut pune în dificultate transferul. SEG este compania de managament care-l reprezintă și pe Stefan de Vrij, fundașul central plecat cu scandal de la Lazio la Inter, iar fanii s-au temut că aceasta ar putea împiedica venirea lui Berisha pe Olimpico.
Jucătorul de 25 de ani a ajuns la Salzburg în 2012, iar în ultimul sezon a avut 45 de apariții, 13 goluri și 11 pase decisive.
Lazio va juca sezonul viitor în Europa League, după ce a ratat la mustață prezența în Liga Campionilor. În ultimul meci al stagiunii, romanii au condus-o cu 1-0 și 2-1 pe Inter, rivala pentru locul al patrulea, dar au pierdut dramatic, 2-3, și echipa din Milano a terminat pe ultima poziție care duce la masa bogaților.
Articol scris de Cristian Ioniță