Lazio a pierdut acasă meciul jucat împotriva celor de la Catania și romanii continuă sezonul dezastruos. Ștefan Radu nu a mai avut un joc la fel de bun ca până acum, dar este în continuare lăudat de italieni. „Pe partea lui nu se trece”, scriu cei de la Gazzetta dello sport.
Ștefan Radu, care a fost integralist în meciul pierdut de echipa Lazio Roma, pe teren propriu, scor 0-1, cu Catania, a avut, în opinia presei italiene, o prestație mai puțin sigură duminică decât în partidele anterioare.
„S-a încăpățânat de fiecare dată să iasă cu minge la picior din aparare, riscând o contră din partea adversarilor. Mai puțin sigur decât de obicei, fundașul central român a părut mai degrabă nervos, mai ales în finalul meciului”, notează site-ul tuttomercatoweb.com.
Sursa citată i-a acordat internaționalului român nota 6 pentru prestația de duminică.
Cei de la Gazzetta dello Sport îl laudă însă pe fostul dinamovist: „Pe partea sa nu se trece”, a scris publicația italiană.
Agenția Datasport a apreciat cu 5,5 jocul practicat de Radu în disputa Lazio-Catania, menționând că fotbalistul român a fost mai sigur în prima repriză, decât în cea secundă: „A controlat destul de bine acțiunile de atac ale echipei siciliene din prima repriză, iar în parte secundă a făcut anumite erori care ar fi putut să-l coste”. Site-ul calciomercato.it l-a notat cu 5 pe Ștefan Radu, menționând că fundașul român nu a fost prea sigur în blocarea spațiilor echipei adverse.
Lazio Roma a pierdut duminică, pe teren propriu, cu scorul de 0-1, în fața echipei Catania, într-un meci din etapa a XXIII-a din Serie A. La gazde, fundașul Ștefan Radu a fost integralist la Lazio și a primit un cartonaș galben.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER