Clubul Lazio Roma a dat publicității, miercuri, un comunicat în care anunță că fundașul român Ștefan Radu, care suferă de o afecțiune a meniscului intern al genunchiului drept, nu are nevoie de o intervenție chirurgicală imediată.
„În ceea ce privește cazul sportivului Ștefan Radu, staful medical al clubului Lazio Roma precizează că jucătorul suferă de o afecțiune a meniscului intern al genunchiului drept, care nu necesită o intervenție chirurgicală imediată. Situația va fi monitorizată săptămână de săptămână pentru programarea unei eventuale proceduri chirurgicale în momentul în care ea devine necesară și urgentă”, se arată în comunicatul postat pe site-ul clubului lazial, citat de MEDIAFAX. La 15 noiembrie, după partida cu Napoli, clubul Lazio a anunțat că Ștefan Radu a fost supus unui RMN, care a arătat o „inflamare a capsulei articulare, cu dureri la meniscul intern”, el ratând meciul României cu Italia, însă revenind în Serie A, cu Parma.
Însă, marți, în ProSport, medicul naționalei, Pompiliu Popescu, s-a arătat îngrijorat de starea fundașului, care pare a fi forțat de Lazio să joace meci de meci: „Poate păți ce a pățit Didi Prodan! Dacă acolo, în genunchi, se va ajunge os pe os, poate însemna finalul pentru fotbalistul Ștefan Radu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER