Manchester United a venit ieri pe „Anfield” de pe primul loc, dorind să-și consolideze poziția de lider. Însă Liverpool, la gândul că „diavolii” ar putea lua un nou titlu, a evoluat extraordinar și a învins cu 3-1, în etapa a 29-a din Premier League. Kuyt a reușit „tripla”.
Dacă nu a mai câștigat titlul din 1990, Liverpool și-a găsit alt „obiectiv” în ultimii ani: stoparea rivalilor de la Manchester United. „Cormoranii” au jucat cu multă determinare și au învins ieri cu 3-1, printr-un hat-trick al lui Kuyt. Cele două echipe sunt cele mai titrate din Anglia, câștigând până în prezent câte 18 titluri. Astfel, un eventual triumf al lui United în acest sezon este inacceptabil pentru Liverpool. Victoria echipei de pe „Anfield” este, în acest context, foarte importantă, având în vedere că trupa lui Ferguson mai are doar trei puncte avans față de Arsenal, iar „tunarii” au jucat un meci mai puțin.
I-au „lucrat” și anul trecut Este al doilea an consecutiv în care United ar putea pierde titlul din cauza lui Liverpool. Sezonul trecut, în etapa a 37-a, Chelsea se ducea pe „Anfield” obligată să câștige pentru a lua titlul, în dauna „diavolilor”. În minutul 33, Gerrard, căpitanul gazdelor, a trimis o pasă înapoi, care l-a găsit „întâmplător” pe atacantul advers Drogba. Ivorianul a marcat, „albaștrii” au învins cu 2-0 și au câștigat Premier League la un singur punct în fața lui Manchester United.
Este o senzație extraordinară să înscrii un hat-trick împotriva lui Manchester United Dirk Kuyt, atacant Liverpool Această victorie este în mod cert cea mai importantă de până acum Kenny Dalglish, antrenor Liverpool
11 titluri a cucerit Manchester United după 1990, an în care Liverpool a triumfat ultima dată în prima ligă engleză
4 goluri a marcat Kuyt în acest sezon, în Premier League. Trei le-a înscris ieri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER