Jucătorul Universității Craiova, Eugen Trică, a declarat că tehnicianul Ioan Andone a făcut o alegere foarte bună prin preluarea echipei ȚSKA Sofia.
Trică, fost jucător la echipa bulgară, crede că fostul său antrenor de la CFR poate să facă performanță peste Dunăre. „Nea Ando a făcut o alegere foarte bună. Mă bucur pentru el. ȚSKA este o echipă cu nume în Europa. Nu știu câte echipe se pot mândri cu performanțele lor, care au peste 30 de titluri de campioni. Chiar dacă sunt la patru puncte distanță de prima clasată, eu cred că pot să ia campionatul. Au schimbat patronii, sunt bani și se poate face performanță. Am fost și eu întrebat despre domnul Andone și le-am făcut un clasament al primilor trei antrenori de la noi. Mircea Lucescu,Victor Pițurcă și Ioan Andone. La primii doi era foarte greu de ajuns, așa că au apelat la Ioan Andone. Pe lângă faptul că este foarte bun antrenor, este și un mare caracter”, a afirmat Trică.
Trică a subliniat că Andone are un mare avantaj deoarece îl are în echipă pe Florentin Petre. „Are un mare avantaj că îl are pe ‘piticul’ Petre acolo. Îl va ajuta cu limba cu multe. Eu nu am cum să mai ajung. Sunt aici la Craiova și vreau să fac treabă la Universitatea, de asta am venit”, a spus Trică .
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER