Mijlocașul german a reușit o „dublă” care le dă speranțe londonezilor la câștigarea titlului. Victoria a fost dedicată mamei lui Frank Lampard, Pat, decedată săptămâna trecută.
Înaintea meciului, calculele erau clare. O victorie a lui Chelsea o menținea în luptă, un egal îi mai dădea de două lire speranță, iar un succes al lui United îi făcea pe „diavoli” campioni. Cu o posesie excelentă, un presing teribil și o droaie de ocazii la poarta lui Van der Sar, „albaștrii” au demonstrat că se pot lepăda de mantia pragmatismului pentru a arăta un fotbal atragător. Ballack a punctat de două ori, între aceste reușite venind golul lui Rooney, apărut la singura gafă a apărării gazdelor.
Sir Alex Ferguson mai are două etape pentru a-și păstra avantajul față de Chelsea, evident, cel la golaveraj, pentru că acesta este criteriul de departajare în Anglia la egalitate de puncte. United mai are de jucat cu West Ham și cu Wigan, în timp ce trupa lui Grant le mai întâlnește pe Newcastle și Bolton.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER