Legendarul Iker Casillas, de urgență la spital după ce a suferit un infarct! Șefii lui Porto au anunțat în ce stare e portarul
Iker Casillas (37 de ani) a fost transportat de urgența la spital! Portarul legendar care a scris istorie în tricoul lui Real Madrid, acum la FC Porto, a suferit un infarct. Oficialii clubului portughez au confirmat informația!
Șefii lui Porto i-au liniștit însă pe fani, în direct la o televiziune din Portugalia, anunțând că Iker Casillas este în afara oricărui pericol, dar că este în continuare internat în spitalul CUF Porto.
Goalkeeper-ul nu s-a simțit bine în timpul ultimului antrenament și a suferit un infarct. A fost transportat de urgență la spital acolo unde a suferit o intervenție chirurgicală, cateterism cardiac.
Cateterismul cardiac reprezintă o procedură care permite examinarea funcționării corecte a inimii. Pentru aceasta, este necesar ca un tub subțire să fie introdus într-un vas mare de sânge care duce la inima. Cateterismul cardiac se efectuează pentru a afla dacă există afecțiuni ale mulchiului, valvelor sau arterelor de la nivelul inimii.
Potrivit presei internaționale, Iker Casillas va fi indisponibil pentru restul sezonului.
Portarul spaniol a ajuns la Porto în 2015 și, în urmă cu puțin timp, a semnat prelungirea contractului cu formația lusitană.
„Sunt sigur că acesta nu va fi ultimul său contract. A demonstrat că iubește acest club și acest oraș. El nu s-a transferat niciodată pentru bani„, spunea președintele lui Porto, Pinto Da Costa, după ce Casillas a semnat prelungirea înțelegerii.
Iker Casillas a devenit personajul principal al presei internaționale după ce s-a aflat că goalkeeper-ul a suferit un infarct.