Leo Messi, peste 500 de goluri marcate în carieră. Care sunt însă singurele minute în care nu a reușit să înscrie

Conform unei statistici realizate de cotidianului spaniol AS, cel mai bun fotbalist din lume, Lionel Messi, nu a reușit să înscrie niciodată în minutele 1,2 și 69. Din cele 501 de goluri marcate până acum de Messi, 105 au fost înscrise între minutele 80 și 90.

Cotidianul spaniol AS a dezvăluit că starul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, nu a reușit să înscrie niciodată în minutele 1,2 și 69.

Lionel Messi dă randament maxim în fața porții între minutele 80 și 90. Din cele 501 de goluri marcate până acum, 451 pentru FC Barcelona și 50 pentru naționala Argentinei, Messi a înscris 105 în ultimele zece minute.

Messi a reușit 12 goluri în minutul 80, 10 goluri în minutul 81, 4 goluri în minutul 82, 8 goluri în minutul 83, 4 goluri în minutul 84, 7 goluri în minutul 85, 6 goluri în minutul 86, 10 goluri în minutul 87, 11 goluri în minutul 88, 4 goluri în minutul 89.

Pentru Lionel Messi, 90 reprezintă minutul de aur în fotbal. Starul argentinian a reușit să înscrie în acest minut nu mai puțin de 29 de goluri.

Lionel Messi a fost decisiv în fața porții și între minutele 38 și 45, interval în care starul argentinian al echipei FC Barcelona a înscris 49 de goluri.

Pe 17 aprilie 2016, la jocul din campionat, cu Valencia, Lionel Messi a înscris, în minutul 63, golul cu numărul 501 din întreaga carieră. Pentru a atinge aceasta performanță, starul argentinian a avut nevoie de 612 meciuri. În vârstă de 28 de ani, Lionel Messi a debutat la echipa mare a Barcelonei pe 15 noiembrie 2002, la vârsta de 16 ani și 145 de zile.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 21 04. 2016, 19:59
Actualizat: 21 04. 2016, 20:00